vineri, 28 decembrie 2012

Gândurile unei femei VI



Când mi-a fost greu, când am vrut să plâng, când eram dezamăgită de cei care mi-au promis clipe de amor și m-au lăsat să aștept într-un colț pentru o clipă de atenție, când am pus la îndoială cine eram și încercam să mă redescopăr, când simțeam că nu mai pot m-am sprijinit de educația mea, de visele mele și de cei care m-au susținut întotdeauna.
" Ești o persoană atât de complicată. Fiecare virgulă pentru tine este importantă. Fiecare punct trebuie pus bine la locul său. Fiecare frază trebuie cântărită bine când sunt pe lângă tine. " - adevărat, sunt cea mai complicată femeie. Sunt un cocktail de vise, de speranțe, de așteptări și noi provocări. 


Am învățat să mă plac așa cum sunt cu puțin timp în urmă, când am renunțat de invidii copilărești, am înțeles că suntem toate frumoase în felul nostru. Mama deseori îmi spunea că trebuie să ne îngrijim pentru noi, nu pentru a fi pe placul altora sau pentru a demonstra ceea ce nu suntem. 
Există momente în care mă rujez și mă aranjez doar pentru a spăla câteva vase sau pentru a șterge praful.
În alte momente mă ascund sub haine comode pentru că mă simt puturoasă.
Fiecare moment mă reprezintă. Fiecare gând mă reprezintă.
Când mă simt demoralizată probez haine nepurtate de mult timp sau ascult ritmuri pe care mi-am dansat viața, așteptările și visele.

3 comentarii :

  1. Se pare ca imi exprimi asa de bine gandurile :) Te pup cu drag si bafta in continuare! :* Faci o treaba foarte buna. :)

    Diana Gyori

    RăspundețiȘtergere
  2. Scrii superb draga mea Maria. Ce zodie esti de spui ca esti complicata? Te pup

    RăspundețiȘtergere

Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie