joi, 27 decembrie 2012

Prietenie sau cunoștință?




M-am împrietenit cu oameni. Le-am dat tot ce aveam mai scump și mai curat: încrederea. I-am ascultat când totul era prea greu și complicat, i-am ridicat când greutățile le oboseau umerii, i-am susținut cu vorbe sincere, i-am iertat pentru că îmi păsa.
M-am împrietenit cu oameni. Oameni pe care îi consideram persoane frumoase, suflete curate. Oameni care credeam că vor crede în mine, mă vor susține. Oameni care părea născuți pentru sufletul meu.
A durat o clipă, o secundă, o greșeală. 
Brusc și-au dat măștile jos, s-au așezat în fața mea ca niște fiare la pândă. M-au lovit când nu mă așteptam, m-au lovit pe la spate, fără să știu, fără să mă pot apăra.
M-am împrietenit cu oameni care n-au înțeles cine sus, oameni care s-au ascuns în spatele unui chip angelic pentru a mă lovi cu cuvinte prea grave, minciuni peste minciuni.




Cine suntem? Cine îmi este prieten? Prieten îmi este cel care mă susține indiferent de situație. Prieten îmi este cel care nu mă judecă, încearcă să înțeleagă. Prieten îmi este cel care nu mă ridică în slăvi, mă critică pentru a-mi face un bine. 
În viața mea m-am împrietenit cu mulți oameni și am învățat să fac diferența dintre cunoștințe și prieteni. 





Un comentariu :

  1. De curand am aflat ce putere poseda CUVINTELE, de fapt VORBELE. Nu mi-am imaginat pana acum, si recunosc ca am fost naiva, ca tot ce spunem poate fi si va fi folosit impotriva noastra, cand ne asteptam mai putin (ca in drepturile Miranda: You have the right to remain silent. Anything you say, can and will be used against you.) So, you”d better shut up! Oricine, insignifiant sau nu, se poate agata de un moment de sinceritate din partea ta. Am invatat ca trebuie mereu sa te controlezi, si nu poti vorbi in prezenta oricui, despre orice. Oamenii mici nu inteleg gandurile si framantarile unei minti mai deschise ca ale lor! Daca mereu trebuie sa ne controlam, oare nu ajungem in timp, sa ne pierdem pe noi insine pe drum, personalitatea noastra sa ramana inchistata in niste gheare ascutite care sa nu lase pe nimeni sa o descopere? Ai putea sa imi raspunzi, te rog, daca am dreptate? Sunt niste ganduri, nelegate de ce ne spui tu mai sus! Simteam o nevoie acuta sa ma revolt in fata unei lumi prea nedrepte uneori!

    RăspundețiȘtergere

Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie