vineri, 20 iulie 2012

Vară ...




Vânt du-mi gândurile departe
și în miez de noapte
răcorește-mi sufletul cu șoapte
printre lacrimi și dorințe . 

Soare încălzește-mi obrazul 
și topește-mi dorințele
ploaie răcorește-mi corpul
și cheamă-l în brațele mele . 



Noi doi .






Sentimentele nu se măsoară în cuvinte , promisiuni și minciuni . Îți spun că te iubesc , îți spun că ești o parte din mine însă știu că nu este de ajuns . Te-aș îmbrățișa de o mie de ori , te-aș sărută o zi întreagă și nu ar fi de ajuns . Cum să îți multumesc pentru iubirea și răbdarea ta ? Cum să îți mulțumesc pentru nopțile în care ai stat lângă mine și mi-ai spus cât de frumoasă  , cât de curajoasă și copilă sunt ? Cum să îți mulțumesc pentru că m-ai iertat atunci când te-am comparat cu iubiri ce s-au stins , cum să îți mulțumesc pentru că m-ai așteptat ? Am sezanția că un te iubesc nu este de ajuns și deseori cred că nu merit atât de mult .

                  Lasă-mă să te sărut , tot mai mult . Lasă-mă să te îmbrățișez , 
                                                            să îi mulțumesc vieții pentru că am ajuns să te iubesc . 

O cameră , o femeie .

Atunci când m-a durut , m-am ascuns de cei care m-au considerat întotdeauna puternică și luptătoare . În anii ce au trecut am purtat o mască din carton , am ascuns lacrimi amare după zâmbete dulci , am strâns amintiri și dezamăgiri , am iertat oameni care nu m-au meritat , am mințit pentru că nu aveam altă posibilitate , am greșit pentru că am vrut să încerc , am rezistat pentru că nu am vrut să dezamăgesc persoanele din jurul meu . Și ascunsă într-o cameră am plâns , am căzut , am strigat , am așteptat ca momentul greu să treacă . Am învârtit cheia , am deschis ușa și am luat-o de la capăt.
Am încercat sa ascund suferința dar știu adevărul : câțiva au înțeles că mă doare dar nu au avut timp pentru mine . 





Iubesc ceea ce sunt .

Cuvintele rănesc . Cuvintele dor . 
Deseori vorbim fără să ne gândim la consecințe . Zdrobim inima celor slabi fără să vrem și atunci când îi vedem la pământ ne dăm seama că am greșit : înțelegem că poate am exagerat , că poate inima a cedat în fața răului , că poate am uitat de unde am plecat .


M-am întrebat mereu ce înseamnă frumusețea . Mi s-a spus că frumoasă înseamnă slabă , înaltă , zâmbăreață , ochi albaștri , mâini nemuncite . Mi s-a mai spus că există puține femei cu adevărat frumoase pentru că aspectul fizic necesită sacrificii . Mi s-a mai spus că puțină carne pe ici-colo strică . Mi s-au spus atâtea lucruri încât a trebuit să privesc către oglindă și să mă întreb : frumusețea ce înseamnă ?
Frumsețea înseamnă suflet curat , suflet învingător , suflet luptător , suflet curajos , suflet muncitor , suflet iubitor . Frumos nu înseamnă slab , perfect , plat sau superficial .
Cu ce mă ajută o rochie strâmtă ( care stă bine pe șolduri ) dacă sufletul este trist ? Cu ce mă ajută o bluză decoltată dacă nu am puterea de a zâmbi ? Cu ce mă ajută tocurile înalte dacă nu am puterea de a merge înainte ?
Cu nimic . Cei care mă judecă după aspectul fizic nu au ce face , nu au timp pentru a mă cunoaște : nu au ce critica , pentru că nu mă cunosc . Și totuși o fac . O fac atunci când te reîntâlnesc după ani lumină și îți spun : "Vai , cât te-ai îngrășat ? "( tu speriată ajungi să te consideri un dinozaur ) sau "Vai , dar nu e că te-ai m-ai îngrășat ?" . Sau se poate întâmpla invers : ai slăbit și nu e bine nici așa . Pentru că acesta este adevărul : oamenii critică . Sunt întotdeauna nemulțumiți și aruncă cuvinte exact atunci când te simți mai timidă , mai nesigură , mai sensibilă .

Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie