marți, 18 iunie 2013

Cheia către sufletul meu

La sufletul unei femei ajungi ușor pentru că așa suntem noi, ne mulțumim cu gesturi mici, cu vorbe dulci.
O cucerești prin priviri, îmbrățișări și fapte.
Am întâlnit bărbați care, deși au găsit calea către inima persoanei iubite, n-au reușit să rămână. Au bătut la ușa sufletului, au deschis-o dar apoi s-au pierdut printre promisiuni și comportamente deloc sincere.
Au fost iubiți și au renunțat la tot pentru aventuri trecătoare, au pretins imposibilul reproșând și țipând, au uitat să mulțumească vieții, au uitat să iubească ceea ce aveau pentru că erau ocupați cu lucruri noi, cu noi provocări.





Domnilor, sufletul unei femei este un cufăr și deseori, după ce ați primit cheia norocoasă, o pierdeți pe noptiera altora, printre documente, pe birouri sau prin mașini. Apoi o căutați când este prea târziu pentru că, în nopțile în care erați plecați sau în momentele în care pur și simplu ați ales altceva, iala s-a schimbat.
Așa că fiți atenți, apreciați ceea ce aveți, altfel veți rămâne în fața ușii cu o cheie care deschide ușa către trecut, prezentul și viitorul se vor deschide cu o altă cheie, cheia speranței.

5 comentarii :

  1. Foarte adevarat!!!Ai grija de inima ta!! te pup

    RăspundețiȘtergere
  2. Hi hi hi.De-ar fi macar pe jumatate adevarat, ar fi frumos.La sufletul femeii din ziua de azi ajungi doar cu cardul de credit.Putine sunt femeile care mai sunt incantate si cucerite prin gesturi romantice,vorbe frumoase.Deci nu va mai ridicati statuie gratuit.Femeia este la fel de defecta ca si barbatul.Restul sunt telenovele ce n-au legatura cu realitatea cotidiana.

    RăspundețiȘtergere
  3. Putine sunt femeile... adevarat ! Dar inca sunt si inca mai exista suflete nobile si care se pot numi cu mandrie femei! Frumos spus, Maria!

    RăspundețiȘtergere
  4. toti pornim la drum cu sufletul frumos...intre timp evoluam .... traim lucruri care iti afecteza caracterul.... daca avem noroc sa ne intalnim cu oameni frumosi de a lungul calatoriei prin viata ,vom continua sa ramanem frumosi...dar daca nu ne sincronizam,si vom intalni oameni care au avut rani...acei oameni cu siguranta au schimbat ceva la ei datorita trairilor negative...si totul tine de circumstante,totul are un motiv....de ce mi as permite sa ofer frumusetea sufletului meu atunci cand p nimeni nu intereseaza decat exteriorul....
    fiecare dintre noi avem de ales,putem fi diferiti intr adevar cand alegem sa luptam si sa pastram lucrurile,trasaturile care ne caracterizeaza. eu una am avut sufletul ciuruit pt ca sunt genul d femeie despre care Maria vorbeste...si acum depinde de mine....cum si in ce fel las sa ma afecteze trairile mele...

    RăspundețiȘtergere

Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie