joi, 18 iulie 2013

Confesiuni.







Deseori mi se întâmplă să mă gândesc la lucruri sau oameni pierdute pe drum. Deseori petrec ore în șir gândindu-mă că poate anumite dezamăgiri m-au făcut să am mai puțină încredere în oameni, să nu mai ascult cuvinte sau răutăți fără sens.
Se mai întâmplă din când în când să ai nevoie de câteva clipe de singurătate, să stai de vorbă cu tine, să-ți asculți dubiile, să te convingi că ești pe drumul cel bun și este bine să visezi, să lupți pentru ce-ți dorești.
Se mai întâmplă să crezi că visezi la cai verzi pe pereți și te întrebi dacă într-adevăr ai luptat îndeajuns, dacă chiar meriți să ți se îndeplinească acest vis deși deseori ai greșit, n-ai iertat destul, n-ai ascultat prea mult sau pur și simplu n-ai fost destul de răbdător.
Se mai întâmplă să-ți critici caracterul dar realizezi că prezentul este oglinda trecutului; realizezi că o floare devine mai puternică după nenumărate ploi, că blândețea se pierde după nenumărate lovituri, că optimismul devine o armă cu care poți lupta împotriva celorlalți. 
Pe drumul vieții pășim ținându-ne de mână dar mai târziu mulți se pierd pe drum sau îți dau brânci tocmai când ai nevoie, tocmai când totul este prea perfect sau prea complicat. Când ceva este "prea" aduce doar vești rele. 

Doar eu mă pot trage la răspundere pentru greșelile făcute,
doar eu mă pot certa cu mine însumi,
pentru că am o confidență cu viața mea,
pentru că eu am trăit, eu am iertat, eu am greșit, eu am uitat.

Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie