vineri, 4 octombrie 2013

Îmi place ...




să surprind oamenii. 
Să mă ridic după ce am fost pusă la pământ, să iert după ce am fost uitată într-un colț, să iubesc după ce mi-a fost rănit sufletul, să zâmbesc după o noapte petrecută plângând. ヅ


Obligații



Mi-am șters lacrimile, am strâns din dinți și am decis că trebuie să mă ridic, trebuie să merg înainte, trebuie să-mi văd de drum, trebuie să fiu mai puternică pentru că totul depinde de mine.
Nimeni nu mă va lua de mână pentru a mă ridica,
nimeni nu-mi va bate la ușă și-mi va rezolva problemele,
nimeni nu mă va salva de bârfele altora.
Depinde de mine. Absolut tot depinde de mine.
Trebuie să fiu un om cu suflet curat dar trebuie să mă feresc de minciunile celorlalți.
Trebuie să ajut când pot dar trebuie să mă feresc de cei care vor profita.
Trebuie să fiu puternică dar trebuie să mă feresc de cei care spun vorbe în vânt.
Trebuie să-mi iubesc prietenii dar trebuie să mă feresc de cei care îmi vor răul.

Trebuie să mă iubesc, să mă apăr, să am încredere în ceea ce sunt.

Când o femeie ...





Când o femeie zâmbește
să te bucuri, să te mândrești cu lumina ochilor ei,
să o strângi la piept, să te simți fericit și norocos.
Când o femeie zâmbește
înseamnă că i-ai mângâiat sufletul, ai făcut-o să zboare,
prin mici gesturi ai ajuns la sufletul ei.
Când o femeie zâmbește,
sufletul îi explodează, în ochii ei te poți scălda, îi poți cere tot ce vrei atâta timp cât o faci fericită, o respecți, o asculți și o sprijini indiferent de situație.












Când o femeie plânge,
strânge-o în brațe, amintește-i cât este de frumoasă, spune-i că nimeni și nimic nu te va face să o iubești mai puțin. Fă-o să zâmbească din nou, să uite de gândurile negre, spune-i că ai nevoie de optimismul și simplitatea ei.
Demonstrează-i că este jumătatea ta, șterge-i lacrima și nu te supăra pe ea. O femeie plânge când iubește, când îi este dor, când se simte mult prea c
omplicată, când lucrurile merg prost sau când grijile parcă o sufocă.

N-au rost promisiunile dacă o lași singură atunci când plânge.








Când o femeie tace ...
să-ți fie frică, să stai lângă ea și să-i vorbești
pentru că altfel vocea ta va dispărea printre atâtea griji și complexe.
să o iei în brațe, să nu începi să strigi, să nu acuzi fără motive,
să nu o alungi, să o strângi la pieptul tău, să-i șoptești că orice problemă se va rezolva,
să-i mângâi fruntea și sufletul, să-i săruți buzele
și dacă îți va cere să pleci, tu să mai stai, contează atât de mult pentru ea.






Femeia te va pune la încercare, îți va spune să pleci pentru că vrea să rămâi, îți va spune că se simte singură pentru că vrea să stați împreună, îți va spune că nu poate dormi pentru că vrea să stați de vorbă. Când o femeie plânge, să o iei în brațe. Când o femeie râde, să râzi cu ea. Când o femeie tace, să ai răbdare, să o întrebi cum se simte, să nu pleci de lângă ea: atunci are MARE nevoie de tine.













Fragmente #1


via web

La un moment dat, nu știu exact când, am ales să mă schimb, am deschis ochii ș-am înfruntat frica cea mai mare: i-am alungat pe cei care mi-au făcut rău.

 A trebuit să mă împiedic de indiferența și falsitatea lor pentru a înțelege că pentru ei reprezint un simplu câștig, un moment trecător. 

A trebuit să mă împiedic de bârfe și răutăți, am picat la pământ și am realizat că acei oameni pur și simplu stau în calea mea pentru că le-am permis ceea ce n-au meritat.


Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie