marți, 28 ianuarie 2014

Cum să mă iubești...



Femeia nu caută bărbatul perfect. După atâtea dezamăgiri și vise frânte, a înțeles de mult că perfecțiunea nu există. A realizat că n-are nevoie de un om superficial, are nevoie de un suflet cald, de respect și dragoste pură. Majoritatea cred că suntem mult prea cicălitoare. Avem două extreme, tot sau nimic.
Femeia pe care o iubești te-a ales pentru că îi vrei binele, pentru că o protejezi, pentru că i-ai descoperit complexele și în ciuda tuturor ai rămas. Dintr-o mie de flori, ai ales-o pe ea, pe cea mai plăpândă.
De ce o iubești?
Pentru că plânge ca un copil în brațele tale, pentru că te caută în miez de noapte, îți caută buzele, te surprinde cu gesturi mici. Îi iubești naivitatea, acel mod în care te privește, adori modul în care zâmbește.
Ea ți-a dezvelit sufletul din prima clipă. Fiecare femeie citește un ochii unui bărbat într-o secundă. Pagini pline cu lacrimi, femei trecătoare, iubiri importante, frică și dorință. Femeie înseamnă instinct.
Să nu minți o femeie, ea îți va descoperi secretul.
Nu răni sufletul unei femei, vei lăsa în sufletul ei un gol.
Învață să-i vorbești frumos dar direct, învață să o inviți la dans, învață să o surprinzi cu o floare într-o zi normală, pentru a-i aminti că este importantă. Deseori te a sufoca cu dragostea ei dar iubirea nu are vindecare. Este un sentiment sublim și femeia a fost făcută pentru a iubi.




Mergi sus!
Copyright © Eu sunt femeie